Cu ceva timp în urmă, Dodon îi felicita pe cetățenii R. Moldova cu ocazia împlinirii unui an de când el i-a eliberat de sub regimul monstruos al lui Plahotniuc. Ce s-a schimbat în bine odată cu noua guvernare? Mai nimic.
Fiind omul Kremlinului, Dodon nu doar că beneficiază discret de banii rușilor, dar și urmează îndeaproape modelele toxice de propagandă ale Moscovei, promovate de maeștri ai minciunii și manipulării, care pretind că sunt jurnaliști: Kiseliov, Soloviov, Scabeeva, Margarita Simonean etc. Aceștea demonstrează în talk show-rile sau emisiunile lor că, de exemplu, Ucraina e un stat agresor, pentru că vrea să ocupe Donbasul, pământul străbun al tractoriștilor și minerilor liberi, iar Rusia nu se implică defel în acest război.
Exact așa procedează și Igor Nicolaevici Mincinosul, când le reproșează lui Andrei Năstase și Maiei Sandu că formațiunile pe care le conduc votează cu oligarhii lui Plahotniuc din Pro Moldova sau cu cei ai lui Șor din PP Șor, împotrivă cărora au luptat în anii din urmă. Tovarășe Dodon , dar n-ați încercat, așa cât vă veți mai odihni oleacă la Condrița, să numărați câți oligarhi sunt în PSRM? Și apoi, nici frații de coaliție: personajul cu responsabilitate socială și politică minimă, Dumitru Diacov sau Pavel Filip, care-ți arunca anul trecut curcanii peste gard, nu trăiesc, se vede de departe, doar din leafa de deputați.
Flăcăii aflați acum la guvernare au preluat scheme de corupție și de contrabandă, au obținut, în urma unor concursuri fraudate, funcții importante în instituții sau întreprinderi, unde se poate umbla la buzunarul statului.
De exemplu, oamenii dubioși ai lui Plahotniuc aveau, se știe, mare grijă de întreprinderile de furnizare a energiei electrice și a gazului, pentru că acolo se putea fura ca-n codru. Acum, cetățenii din PSRM fac același lucru. De exemplu, reprezentantul socialiștilor, un june de numai 25 de ani, fără experiență în domeniu, pre nume Serghei Gramma, a devenit șef la Întreprinderea de Stat SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord” („FEE Nord”), întreprindere care livrează energie electrică pentru 15 raioane și unde se învârt milioane de lei, în urma unui concurs netransparent, trucat. Si lista unor asemenea exemple ar fi lungă, ca de la Naslavcea până la Giurgiulești.
Așa că trebuie să constatăm cu tristețe aproape milenară că nimic nu s-a schimbat, decât că la treucă au venit socialiștii lui Dodon, care-s verișori drepți cu oligarhii lui Plahotniuc.