Nu! Ei nu puteau (pur și simplu nu puteau) să creadă una ca asta!
Niciunul dintre cei 32 de elevi din cl. X „B” nu s-a gândit vreodată că luceafărul literaturii române, poetul nostru național Mihai Eminescu a avut… păduchi. Profesorii de până atunci n-aveau de unde să știe una ca asta, cu atât mai multei, niște copii de la țară, născuți la sfârșitul anilor ’80.
– Iar Ion Creangă, dragii mei, chiar după ce a fost răspopit, și-a deschis o tutungerie. Vă imaginați?
Profesorul Dragoș Țopa găsea de fiecare dată cu ce să-și impresioneze discipolii. Astfel că, după liceu, unii au ales să meargă la Facultatea de Filologie, iar alții, printre care și Eugen D. au dat admiterea la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
Colegul nostru de cameră ne-a spus, încă din primele zile, că nu-i place să citească. Adică îi place, dar îl dor cumplit ochii, ceea ce nu-l împiedica însă deloc să stea apoi câteva ore în fața monitoru lui bombat, care ocupa aproape jumătate de masă. Avea însă o slăbiciune aparte față de fetele cu sânii mici și (mai ales) față de poveștile adevărate despre marii scriitori, cu detalii picante din biografiile lor, pasiune moștenită (se vede) din anii de liceu.
La începutul anului II de studii eu m-am mutat la gazdă, iar Eugen a rămas la cămin. Ne vedeam mai rar, de regulă prin campus și abia de reușea să-mi povestească entuziasmat vreo nouă istorie.
Niciodată timpul nu avea răbdare…
M-a căutat într-o zi de iunie, în 2010. Era fericit, cum nu-l mai văzusem până atunci.
–Mon cher! Gata, am scăpat și de licență.
-Bravo! Și ce notă ai luat?
–Neuf, mi-a răspuns el satisfăcut. Hai să fumăm o țigară!
El nu avea țigări, ca întotdeauna.
-Și care a fost tema tezei?
-Eiii, despre Baudelaire. I-am impresionat pe toți. Mai ales când am spus că o adora pe maică-sa și că a avut -două iubite, o blondă și o negresă. Președintele comisiei chiar a spus că am fost cel mai bine pregătit.
-Foarte bine! Pui o bere?
-Nu azi, către’să mă văd cu cineva, să vorbesc despre lucru. Lăsăm pe mâine. Apropo, ai cumva să-mi împrumuți 100 de lei? Mâine, când ne vedem, ți-i dau…
Firește, n-a mai sunat a doua zi, nici mai apoi. Am aflat ulterior că se angajase la un oficiu în Chișinău.
Iar peste vreun an de zile a plecat în Franța. Lucrează(și acum) la construcții. Cunoștințele temeinice, obținute în facultate, nu i-au fost de niciun folos…
