În anul 2017, pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate 35,6 mii de infracţiuni, cu 15% mai puține faţă de anul 2016, informează ziarulnational.md.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, cea mai mare rată a infracţionalităţii rămâne în municipiul Chişinău – 136 de infracţiuni la 10 mii de locuitori şi la Bălţi – 115 infracţiuni la 10 mii de locuitori.
În raioanele Criuleni, Cahul şi Ialoveni este înregistrat cel mai mare nivel al infracţionalităţii cu 112, 97 și, respectiv, 94 de infracțiuni la același număr de populație în 2017.
Un nivel mai mic al infracţionalităţii se atestă în Sângerei – 57 de infracţiuni la 10 mii de locuitori, dar și în Glodeni și Șoldănești – câte 49 de infracţiuni la 10 mii de locuitori.
Aceleași date atestă că fiecare a cincea infracţiune este din categoria celor excepţional de grave, deosebit de grave şi grave.