Președintele ucrainean Petro Poroșenko a semnat decretul de instituire a stării de război. Documentul a fost publicat pe pagina oficială a șefului statului ucrainean, scrie deschide.md
În conformitate cu documentul, Marele Stat Major al Armatei ucrainene urmează să inițieze mobilizarea parțială. Starea de război urmează să fie instituită până la 25 ianuarie 2019.
Propunerea președintelui urmează să fie examinată de căre Rada Supremă de la Kiev, în regim prioritar.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat luni că va propune Parlamentului de la Kiev să instaureze legea marţială, după ce forţele militare ruse au atacat şi capturat trei nave ale Ucrainei în Marea Neagră, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Poroşenko a informat că Parlamentul va decide luni dacă va aproba legea marţială.
Rusia şi Ucraina se acuză reciproc că au încălcat legile maritime internaţionale duminică, după ce autorităţile ruse au încercat să oprească două nave de luptă şi un remorcher din Ucraina să navigheze în jurul Crimeei în drumul spre un port ucrainean. Cel puţin doi marinari ucraineni au fost răniţi în urma incidentului.