Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi şase au fost rănite uşor marţi după ce un tren de navetişti a deraiat în localitatea Vacarisses, în apropiere de Barcelona, în urma alunecărilor de teren provocate de ploile torenţiale căzute în ultimele zile, relatează cotidianul La Vanguardia, tansmire MEDIAFAX.ro.
În prezent, nu există informaţii cu privire la cauzele accidentului, dar protecţia civilă confirmă deja că există un mort şi şase oameni uşor răniţi, restul pasagerilor, aproximativ 150 de persoane, fiind nevătămate.
Un total de 14 echipaje de pompieri, 11 ambulanţe din cadrul sistemului medical de urgenţă (SEM) şi şapte echipaje ale poliţiei catalane contribuie la salvarea răniţilor şi transportarea pasagerilor la spitalele din apropiere.
De asemenea, a fost activată alerta Forrecat pentru situaţii de urgenţă în transportul pasagerilor după accident.